Care este numele mișcării?
Mișcarea Sardinelor
Cine sunt fondatorii? Câți ani au?
Fondatorii sunt un grup de patru prieteni:
Mattia Santori (32);
Roberto Morotti (31);
Giulia Trappoloni (30);
Andrea Garreffa (30).
Unde a început mișcarea?
„Sardinele” este o mișcare pură „Made in Italy“, născută în regiunea Emilia Romagna, mai precis Bologna, acolo unde trăiesc cei patru fondatori.
După câteva luni, mai multe ramuri și subgrupuri ale mișcării au fost create în aproape toate orașele mari și medii din Italia. DE asemenea, au pornit grupuri și câțiva italieni care trăiesc în străinătate (de exemplu, Paris, New York).
Când a apărut mișcarea?
Data simbolică a începerii mișcării este 14 noiembrie 2019. De atunci, mișcarea a crescut în relevanță și număr de adepți virtuali și „în persoană”. Acesta este un proces continuu.
CONTEXTUL: Care a fost cauza pe care au vrut să o abordeze?
Problema mai amplă a vizat consimțământul extins pentru partidul de dreapta și populist din Lega Nord. Problema principală legată de aceasta a fost rata crescută a discursului de ură și a intoleranței promovate prin canalele oficiale de social media ale lui Salvini și ale multor grupuri de Facebook care simpatizează Lega Nord.
Acest lucru a condus la o creștere vertiginoasă a mesajelor xenofobe, rasiste, anti-romi și misogine, și, în general, a creat o atmosferă profund ostilă împotriva membrilor (reali sau percepuți) ai grupurilor minoritare.
Cine a fost afectat de această situație?
Mai multe persoane au fost (și într-o oarecare măsură sunt încă) afectate de propaganda și narațiunile promovate de Lega Nord. În primul rând, migranții, femeile și alte grupuri minoritare care au devenit și mai vulnerabile la atacurile verbale și fizice, iar publicul larg s-a săturat de toată ura și violența care circula pe Internet.
OHCHR are îngrijorări serioase cu privire la faptul că Italia se confruntă cu o creștere a nivelului de intoleranță, ură rasială și religioasă și xenofobie, care în unele cazuri este permisă sau chiar încurajată de către liderii politici și membrii guvernului. În noiembrie 2018, procedurile speciale ale Națiunilor Unite au vorbit despre unii politicieni care alimentează un discurs public care incită la ură și discriminare. Ei au subliniat că „acest climat de intoleranță nu poate fi separat de escaladarea din Italia în cazurile de ură împotriva grupurilor și indivizilor, inclusiv a copiilor, în funcție de etnia lor reală sau percepută, culoarea pielii, rasa și / sau statutul de imigrare”.
INTERVENȚIA: Cum au acționat cei din grup?
Evenimentul declanșator a fost campania politică în curs de desfășurare pentru guvernatorul regional din Emilia Romagna. Mai exact, competiția între un candidat al Partidului Democrat de centru-stânga, Stefano Bonaccini și un candidat de la aripa dreaptă Lega Nord. Emilia Romagna a fost istoric o regiune de centru-stânga, dar în ultimul an popularitatea partidului Lega Nord a crescut progresiv și, într-adevăr, partidele politice de centru-dreapta au susținut că această alegere a fost șansa de a „elibera Emilia Romagna” de Stânga.
Prin urmare, cursa pentru președinția regională a regiunii Emilia Romagna a fost considerată de mulți ca reprezentativă pentru întreaga țară, o cursă electorală cu impact la nivel național, într-o țară polarizată între cele două forțe politice.
Candidatul coaliției de centru-dreapta, Lucia Borgonzoni, a fost aprobat și susținut de Lega Nord și liderul său, Matteo Salvini, care trebuia să apară într-o adunare de masă politică din Bologna, pentru a sprijini lansarea campaniei lui Borgonzoni.
Locul care a găzduit evenimentul Lega Nord a fost amenajat pentru a găzdui până la 5.700 de persoane.
Atunci, un grup de patru vecini din Bologna au decis să acționeze, pentru a arăta că popularitatea lui Salvini nu e așa cum a fost prezentată.
Ei au organizat un „flashmob“ (pe Facebook), într-o altă piață din Bologna, vizând o prezență de 6000, capacitatea maximă a a pieței, pentru a depăși în număr susținătorii lui Salvini – dar fără bannere politice sau steaguri, astfel încât să nu fie asociați cu vreun partid.
Candidatul coaliției de centru-dreapta, Lucia Borgonzoni, a fost aprobat și susținut de Lega Nord și liderul său, Matteo Salvini, care trebuia să apară într-o adunare de masă politică din Bologna, pentru a sprijini lansarea campaniei lui Borgonzoni.
Locul care a găzduit evenimentul Lega Nord a fost amenajat pentru a găzdui până la 5.700 de persoane.
Atunci, un grup de patru vecini din Bologna au decis să acționeze, pentru a arăta că popularitatea lui Salvini nu e așa cum a fost prezentată.
Ei au organizat un „flashmob“ (pe Facebook), într-o altă piață din Bologna, vizând o prezență de 6000, capacitatea maximă a a pieței, pentru a depăși în număr susținătorii lui Salvini – dar fără bannere politice sau steaguri, astfel încât să nu fie asociați cu vreun partid.
Ce face din această inițiativă una de succes? Ce consecințe a avut?
Rezultatele primului flash mob au fost într-adevăr impresionante. Nu numai că au reușit să adune peste 6000 de „sardine”, dar de atunci, zeci de adunări au fost organizate de fiecare dată când Matteo Salvini vizita oficial un oraș. Sloganul este „La città di xxx NON SI LEGA” (orașul xxx nu va fi îngrădit).
Mișcarea a luat numele de „sardină” după expresia italiană „stretti come sardine” (înghesuiți ca sardinele… într-o cutie), pentru a simboliza intenția de a completa toate piețele mari cu oameni care sunt de acord cu misiunea și viziunea mișcării.
Sardinele susțin că nu au nicio afiliere politică și, în fiecare adunare organizată, li s-a cerut în mod clar participanților să nu aducă sau să afișeze niciun simbol sau steag al vreunui partid politic, ci doar o sardină colorată din hârtie.
Mișcarea pledează împotriva tendinței actuale către populism, dezinformare și violență verbală. Aceaste sunt opuse valorilor de solidaritate, ospitalitate, respect, drepturile omului, inteligență și non-violență.
Mișcarea a atras imediat atenția jurnaliștilor, elitelor politice, oamenii dpreocupați de științele politice și, de asemenea, presa străină urmărește cu atenție ceea ce pare a fi o mișcare oarecum unică și cu succes până acum.
Se crede că sardinele prezintă un risc mai mare pentru Lega Nordul a lui Salvini decât adversarii politici tradiționali.
Mai multe partide politice de centru-stânga au încercat până acum să fraternizeze cu ei, o încercare de afiliere pentru a-i transforma în potențiali alegători ai partidelor lor. Dar mișcarea a afirmat în mod repetat că nu are o orientare politică oficială.
Ce face din această inițiativă una de succes? Ce consecințe a avut?
Succesul major este, fără îndoială, faptul că o mișcare locală a reușit să mobilizeze un număr mare de oameni care disprețuiesc actualul climat politic, dar care nu și-au făcut vocea auzită înainte.
Sardinele sunt într-adevăr un act de curaj colectiv!
Un alt aspect important este faptul că mișcarea a reușit să pună sus pe agenda publică subiectul discursului online instigator la ură și legitimarea urii împotriva minorităților promovată în special de anumiți lideri și partide politice. Un aspect important este utilizarea distorsionată a rețelelor și canalelor de socializare pentru a incita oamenii și a obține sprijin politic folosind tehnici de propagandă și mesaje populiste.
Acest lucru este acum mai bine înțeles și se acordă mai multă atenție utilizării de către politicieni a social media.
Sardinele sunt o mișcare tânără, care mai trebuie să parcurgă mult înainte de a-și găsi structura finală, regulile interne și ierarhia formală.
Trebuie să evaluăm potențialul mișcării pe termen mediu și lung, dar, până atunci, vom fi fericiți de apariția unei noi mișcări care contestă elitele politice și deschide o nouă discuție cu privire la necesitatea de a îndepărta opiniile și narațiunile extremiste din dezbaterile publice și politice.
Mult noroc!