Toma nu poate indica un anumit moment ca marcând prima sa victorie. Există un proces lent, dar în sens ascendent de mobilizare progresivă a comunității care împărtășește valorile multiculturalismului și acest lucru a produs schimbări politice semnificative. În România, discursul instigator la ură este contrabalansat în mod semnificativ de o comunitate coerentă care luptă împotriva discriminării.

El a experimentat surpriza eșecului în timpul unui training pentru o comunitate de profesori pe care el i-a perceput ca având aceleași valori ca el. A descoperit că atitudinile anti-romi și homofobe au fost predominante. El a înțeles că acest lucru este efectul lipsei complete a oricărei formări specifice privind combaterea discriminării pentru cadrele didactice din România.

Convingerea lui Toma este că nu ar trebui să se caute doar un anumit moment de succes, dar că ceea ce este necesar este o activitate susținută de combatere a intoleranței. Protejarea valorilor interculturalității este rezultatul unei gherile permanente, astfel încât nu există niciun timp pentru relaxare. Abandonarea cauzei ar fi echivalentul unei invitații la ură.

El crede că cel mai bun mod de a explica rasismului și extremismului unui copil de 5 ani este prin experimentul lui Jane Elliott: „ochi albaștri, ochi căprui“ (https://www.youtube.com/watch?v=oGvoXeXCoUY).

Pentru adulți, jocul de rol este extrem de puternic. Este bine întotdeauna dacă încercați să oferiți o modalitate prin care să faceți persoana pe care doriți să o convingeți să se simt ca fiind în pantofii unei victime a extremismului. De exemplu, pentru a convinge românii să dea drumul sentimentelor lor xenofobie față de maghiari, faceți referire întotdeauna la episoade specifice ale muncii depuse de către minoritatea română din Ucraina, ca o încercare de a accesa drepturi culturale și politice. Pe măsură ce publicul devine mândru de activitatea desfășurată de activiștii români din Ucraina, Toma subliniază asemănările dintre acest lucru și cel făcut de etnicii maghiari din România. La urma urmei, dacă unul este considerat normal, la fel este și celălalt, nu?
El consideră că activismul său nu afectează viața sa personală. La urma urmei, toată lumea din familia lui este fie un activist anti-discriminare, fie pe cale de a deveni unul.

Dacă ar fi să spună ceea ce are nevoie cineva atunci când încearcă să lupte împotriva extremismului și a radicalizării, Toma ar spune răbdare, perseverență și respect. De multe ori, rezultatele devin vizibile după mulți ani de muncă asiduă și activiștii pot pierde uneori speranța. Reziliența ajută la menținerea lucrurilor pe drumul cel bun. Dar ar trebui să aibă, de asemenea, cunoștințe solide din subiectele despre care el sau ea vorbește. Și umor. Umorul merge pe un drum lung.

Mircea consideră că, atunci când se confruntă cu manifestări deschise de intoleranță, cel mai bun răspuns este evitarea unei confruntări directe și deschiderea unui orizont mai larg, care va permite persoanei din fața ta să se calmeze și să lase garda jos pentru argumente rezonabile. Reîncadrarea este cheia.
De asemenea, atunci când este atacat, un activist ar trebui să fie în măsură să evalueze corect situația. Desigur, în cazul în care lucrurile sunt cu adevărat periculoase, atunci ar trebui să fie solicitat ajutorul autorităților corespunzătoare (fie că este vorba de poliție, organism anti-discriminare sau chiar directorul unei școli). Cu toate acestea, este important să se țină seama de faptul că activiștii ar trebui să respecte întotdeauna drepturile omului și ar trebui să acționeze în conformitate cu acestea. Prin urmare, limitarea libertății de exprimare ar trebui să fie solicitată doar proporțional cu acțiunea agresorului.

Indiferent de vârstă, experiență sau de cât de ocupat ești, ar trebui să reacționezi întotdeauna la ură atunci când o vezi. Raportează pe Facebook sau pe orice rețea socială pe care ești martor. Încearcă să vorbești cu cei apropiați. Fii empatic. Și flexibil!