Faceți cunoștință cu Ákos Topolánszky

Ákos Topolánszky este pastor al bisericii reformate, sociolog și expert în politici publice legate de consumul de droguri. El a lucrat ca secretar adjunct de stat pentru prevenirea consumului de droguri și în prezent este pastor la Colegiul Reformat Roma și este membru al Comitetului Economic și Social European.

Momentul declicului

Ákos opolánszky și-a început munca de activist pentru drepturile consumatorilor de droguri în anii 1970, când Ungaria era încă sub regimul comunist iar dependența de droguri era un tabu absolut din motive politice. Nimeni nu vorbea despre problemă, chiar dacă era foarte prezentă. El a trăit pe străzi, împreună cu persoanele care suferă de dependențe și s-a alăturat unei comunități ilegale de aproximativ 60-70 de persoane. Această comunitate creștină a fost complet deschisă: la întâlniri participau oameni din toate categoriile sociale: tineri, artiști, intelectuali, dependenți de droguri, criminali, lucratori sexuali și reprezentanți ai curentelor de opoziție. Misiunea lor era de a construi conexiuni și de a încerca să combată stigmatizarea dependenților de droguri, grupul cel mai exclus din societate la acel moment.

Prima victorie

Cea mai mare victorie este că poate dezvolta întregul sistem de politici politice legate de droguri în Ungaria și că este parte din procesului de elaborare a politicilor și de creare a instituțiilor necesare pentru a face sistemul să funcționeze. El este fericit că a avut posibilitatea de a fi acolo atunci când schimbări uriașe s-au întâmplat în țara sa, precum momentul în care Ungaria a început să creeze politica națională în domeniul consumului de droguri, momentul în care a lucrat pe problematica persoanelor fără adăpost în ajunul schimbării regimului din țara sa sau atunci când au fost stabilite garanții pentru lucrătorii sexuali.

Obstacole

În ciuda succesului său, Ákos regretă că, deși el și organizația sa au încercat tot posibilul, a fost martor la moartea oamenilor sau a văzut persoane care nu au fost capabile să părăsească drumul auto-distructiv pe care erau. De asemenea, el și-a dorit ca sistemul politic să nu mai fie centrat pe clasa de mijloc și să nu se mai concentreze exclusiv asupra modalităților în care persoanele care nu sunt vulnerabile să își păstreze bunăstarea. Așa cum stau lucrurile acum, Ákos Topolánszky crede că acei oameni care sunt deja marginalizați, stigmatizați sau excluși, nu sunt considerați „utili“ pentru societate și, prin urmare, poveștile lor rămân nespuse.

Mecanismele de apărare

Ákos nu se plânge de situațiile stresante în care el a fost, pentru că le consideră o parte a muncii sale. El crede că este important ca activiștii să înțeleagă că, dacă lucrează cu oameni care sunt practic excluși din societate și trebuie să trăiască cu consecințele acestei situații în fiecare zi, acești oameni s-ar putea să acționeze în moduri care neobișnuite pentru majoritatea dintre noi. Și acest lucru complet normal, are mare legătură cu ceea ce noi, ca societate, le-am oferit.

Explicarea rasismului unui copil de 5 ani

Ákos crede că nu este necesar să explici ce este rasismul unui copil de 5 ani. Copiii nu și-au pierdut empatia încă; ei văd lumea diferit față de adulți. Precum bine-cunoscuta zicală: „Nimeni nu se naște rasist”. Instituțiile precum școala și mai târziu, mediul de lucru, sunt cele care ne învață cum să îi urâm pe ceilalți. Cu toate acestea, atunci când încearcă să explice ce sunt rasismului și extremismului, Ákos apreciază puterea metodelor interactive, prin care persoana se poate implica și are un răspuns emoțional față de o problemă socială. Aceste metode experiențiale cresc succesul oricăror proiecte care au ca scop prevenția.

Confesiunile unui activist neliniștit

Pentru Ákos Topolánszky, cuvântul Bibliei îl ajută să meargă mai departe. El consideră că „cel mai neînsemnat dintre frații“, menționat în Matei 25:40 și Matei 25:45, este chiar persoana cu care pentru care lucrează. Cei mai neînsemnați dintre frați sunt acei oameni pe care societatea nu vrea să accepte, pentru că a recunoaște și a face față problemelelor lor ar fi prea greu. În Biblie este într-adevăr scris despre acei oameni care au cele ami mari nevoi, cei care sunt excluși din societate, umiliți de alții și nu sunt priviți ca membri egali ai societății.

Unele gânduri pentru activiști indeciși

Ákos consideră că, dacă cineva dorește să acționeze împotriva extremismului, ea sau el ar trebui să își calibreze abordarea lor în funcție de vârstă și experiență. Când avea 20 de ani, a trăit pe străzi cu consumatorii de droguri și și-a oferit ajutorul său direct. Acum, el consideră că activitatea sa are un impact mai mare atunci când lucrează dintr-un birou, făcând advocacy sau implicându-se în elaborarea politicilor publice.
Cu toate acestea, el crede că cei care vor să facă ceva pentru oamenii care sunt excluși de către societate ar trebui să înțeleagă că acești tind să aibă aceeași poveste. Și este în cea mai mare parte despre lipsa de oportunități. Ei nu au hotărât să nu aibă un adăpost sau să comită infracțiuni, să ucidă sau să devină dependenți, aceasta este o cale pe au considerat cî sunt forțați să o aleagă pentru că nu existau alte opțiuni în viața lor. Auto-distrugerea este un proces cauzat de neglijare, lipsă de iubire, umilire, abuz, mai ales în copilărie. Și ceea ce face amplifică toate acestea este stigmatizarea, faptul că majoritatea societății se comportă ca și cum a fost vina lor să urmeze aceast drum. Însă în cele mai multe cazuri, nu este o alegere, ci o consecință. Trebuie să ascultăm cu atenție poveștile lor personale pentru a-i putea ajuta și să le oferim noi căi pe care le pot urma, cu noi perspective.
Dacă cineva înțelege că toți acești oameni care sunt la marginea societății nu a făcut nici o greșeală în mod intenționat, ci nu aveau alte opțiuni, acea persoană va arăta mai multă empatie față de ei. Așa începe. Acordând atenție, ascultând și înțelegând povestea lor.
Oamenii ar trebui să creadă întotdeauna în puterea iubirii pure. Dacă acei oameni marginalizați primesc empatie sinceră și simt că sunt acceptați așa cum sunt, ei nu vor mai simți nevoia să aleagă calea auto-distrugerii. Aceasta este cheia de a ne schimba pe noi înșine și pe alții.