Adrian a crescut într-o familie mixtă, mama sa fiind româncă și tatăl său maghiar. Crescând într-un mediu bilingv, aceasta a fost o stare naturală în copilăria sa. Însă, când a intrat în sistemul școlar, a început să se simtă diferit. În principal, deoarece mediul era dominat de stereotipuri și prejudecăți cu privire la maghiarii din România. A început să asculte cu atenție și să înțeleagă că retorica xenofobă și discriminatorie era foarte frecventă în societatea românească. De exemplu, când avea 10 ani, el nu a putut înțelege de ce unul dintre profesorii săi susținea că maghiarii erau unii dintre cei mai mari asupritori ai românilor și îi înfățișa ca pe o amenințare la adresa securității naționale. Cu cât Adrian a fost expus la această atmosferă plină de ură și la eticheta de „bozgor” (un termen românesc care se traduce ca „un om fără țară”), cu atât s-a simțit cumva rușinat de identitatea sa și a decis în mod voluntar să vorbească doar în limba română chiar și cu membrii familiei sale. În ciuda acestei atmosfere intimidante, Adrian spune că nu i-a fost niciodată frică să fie maghiar, spre deosebire de alte persoane care aparțin comunității maghiare. De-a lungul timpului, aproape că a uitat limba maghiară, dar avea să corecteze această decizie autoimpusă de îndată ce și-a dat seama că trebuie să își revendice identitatea și să ia atitudine pentru toate minoritățile oprimate din România, inclusiv pentru maghiari.

În urmă cu zece ani, Adrian a depus o plângere oficială împotriva unui post național de televiziune care a dat cuvântul unuia dintre cei mai naționaliști și xenofobi politicieni din România, și care a a avut un discurs delirant împotriva maghiarilor. A fost prima dată când Adrian testa organismele de reglementare românești și legislația anti discriminare. La acel moment, postul TV a fost amendat de Consiliul Național al Audiovizualului pentru promovarea mesajelor xenofobe. Acela a fost începutul unei călătorii lungi, deoarece Adrian a devenit mai prompt în raportarea acestor cazuri instituțiilor specializate.

Uneori, Adrian se luptă să păstreze echilibrul între emoțional și rațional în munca lui. Și recunoaște că, uneori, s-ar putea să fie purtat de emoții, mai ales atunci când unele mesaje de ură și discriminare sunt prea intense. În aceste momente, el ar dori să fie mai rațional și să redirecționeze emoțiile negative în reclamații oficiale solide, care ar avea cu siguranță consecințe asupra făptuitorilor.

Dacă i s-ar cere să explice discriminarea unui copil, Adrian ar susține că nimeni nu trebuie tratat diferit sau ca un individ inferior doar pentru anumite caracteristici cu care s-a născut.

Adrian are o listă lungă de situații în care a trebuit să le explice prietenilor săi că România nu este „țara lor” și că nu este locul lor să decidă cum și unde ar trebui să locuiască maghiarii. Această narațiune naționalistă consolidează părerile extremiste și este împotriva principiilor de bază ale conviețuirii democratice.

Adrian consideră că are o datorie morală de a proteja minoritățile naționale din România ca parte a procesului său personal de reafirmare a identității. De asemenea, el este pe deplin angajat în activitatea sa activistă pentru ca, în viitor, nimeni să nu se simtă rușinat sau să devină „țintă” doar pentru că este perceput ca „celălalt” sau ca „un străin”.

Oricine crede că nu are nicio șansă să devină victimă a extremismului sau a radicalizării ar putea greși, spune Adrian. Fiecare dintre noi, în orice moment al vieții noastre, ne putem trezi într-un grup minoritar, în orice moment putem deveni victime ale discriminării sau ținte ale discursului de ură. Cel mai bun mod de a evita astfel de situații este de a lupta împotriva acestui fenomen, așa cum există el acum, dar și de a preveni alte situații.

Adrian este mai degrabă relaxat când este întrebat despre potențialul de răzbunare din partea extremiștilor. În opinia sa, dacă una dintre acțiunile sale a declanșat un feedback din partea radicalilor înseamnă că el și-a făcut treaba cum trebuie.

Dacă te enervezi în mod natural când asiști la o infracțiune împotriva altora, activismul ar putea fi potrivit pentru tine. Și dacă ești un membru al unei minorități sau chiar o țintă, este recomandat să te implici și să îți aperi în mod activ drepturile și identitatea. Potrivit lui Adrian, există multe forme de implicare care sunt extrem de necesare și apreciate în sectorul ONG-urilor, începând cu voluntariatul sau acționând ca un cetățean implicat, care solicită autorităților naționale să își facă treaba în combaterea și limitarea discriminării. De asemenea, este foarte important să ceri ajutor și îndrumare din partea organizațiilor societății civile. Ei sunt acolo și sunt dispuși să ajute.